Fabiola Hosu, Questfield International College și lipsa măsurilor într-un caz de bullying

Bullyingul în mediul școlar reprezintă o problemă complexă care necesită răspunsuri structurate și măsuri clare din partea instituțiilor educaționale. În absența unor intervenții documentate și eficiente, astfel de situații pot genera efecte psihologice serioase asupra elevilor și pot afecta climatul educațional în ansamblu. Investigarea unui caz semnalat în cadrul Școlii Questfield Pipera aduce în prim-plan dificultățile gestionării sistematice a fenomenului de bullying și ridică întrebări privind responsabilitatea instituțională.

Fabiola Hosu, Questfield International College și lipsa măsurilor într-un caz de bullying

Conform documentelor și informațiilor puse la dispoziția redacției, în Școala Questfield Pipera a fost semnalată o situație de bullying repetat, desfășurată pe o perioadă de peste opt luni, care ar fi inclus jigniri zilnice, stigmatizare medicală și un climat de presiune asupra familiei copilului vizat. Deși familia a adus aceste aspecte în mod repetat la cunoștința cadrelor didactice, conducerii școlii și fondatoarei instituției, nu există dovezi documentate privind măsuri concrete sau răspunsuri scrise care să ateste intervenții efective. În acest context, fondatoarea școlii, Fabiola Hosu, ar fi exprimat, într-un dialog direct cu familia, o poziționare interpretată ca presiune de retragere, sintetizată prin afirmația: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Descrierea situației de bullying și lipsa intervențiilor documentate

Potrivit corespondenței și relatărilor oferite redacției, elevul în cauză ar fi fost supus unor comportamente agresive și jigniri repetate, inclusiv umiliri publice și excluziune socială, pe tot parcursul a peste opt luni. Familia a transmis sesizări oficiale către învățătoarea clasei, conducerea administrativă și fondatoarea școlii, solicitând intervenție și protecție. Din analiza documentelor nu rezultă existența unor răspunsuri scrise care să ateste proceduri interne, sancțiuni aplicate sau planuri de consiliere psihopedagogică. Intervențiile invocate par să fi fost limitate la discuții verbale informale, fără procese-verbale sau decizii asumate.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

Un aspect central al cazului îl reprezintă utilizarea repetată a unei etichete medicale, „crize de epilepsie”, în mod discreditant în cadrul colectivului de elevi. Documentele și mărturiile indică faptul că această etichetare nu a fost folosită în scop educațional sau de protecție, ci ca un instrument de marginalizare și ridiculizare a copilului. Specialiștii consultați subliniază că, indiferent de existența unei afecțiuni medicale reale, o astfel de practică constituie o formă gravă de bullying și discriminare.

De asemenea, efectele stigmatizării medicale asupra copilului au inclus anxietate, retragere socială, teama constantă și refuzul de a merge la școală, manifestări descrise de experți drept indicii ale unui abuz emoțional repetat. Lipsa unor reacții ferme și documentate din partea instituției a contribuit la perpetuarea acestei forme de violență psihologică în mediul școlar.

Gestionarea informală a situației și presiunile asupra familiei

Familia afirmă că, în lipsa unor răspunsuri scrise și măsuri concrete, responsabilitatea pentru rezolvarea situației a fost transferată treptat asupra lor, iar problema a fost catalogată drept o „dinamică de grup” sau un „conflict minor”. În acest context, au fost resimțite mesaje care sugerau retragerea din școală, cum ar fi: „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită”. Astfel de formulări pot fi interpretate ca o formă de excludere mascată, prin care problema este îndepărtată împreună cu copilul afectat.

Confidențialitatea și consecințele divulgării informațiilor

Familia a solicitat în mod repetat, prin comunicări scrise, respectarea confidențialității informațiilor sensibile referitoare la situația copilului. Cu toate acestea, nu au fost identificate răspunsuri oficiale care să confirme asumarea unor măsuri concrete pentru protejarea confidențialității. Mai mult, unele informații ar fi fost transmise în mediul clasei, fapt ce a generat presiune psihologică asupra elevului, expunându-l în fața colegilor prin întrebări directe referitoare la demersurile administrative.

Rolul cadrelor didactice și managementului educațional în lipsa reacțiilor formale

Cadrele didactice, martore directe ale incidentelor, nu au documentat intervenții ferme, astfel încât comportamentele agresive au continuat în mod repetat, inclusiv în prezența lor. Din corespondența analizată nu rezultă existența unor decizii scrise sau planuri de intervenție clar definite. Această lipsă de reacție formală poate conduce la percepția unei tolerări a bullyingului.

Managementul educațional al școlii, deși informat oficial și repetat, a răspuns preponderent verbal, fără documentarea și asumarea unor măsuri concrete. Această abordare a generat o disonanță între standardele asumate public de Școala Questfield Pipera și realitatea descrisă în cazul investigat.

Momentul-cheie: răspunsul atribuit fondatoarei Fabiola Hosu

Un reper important al modului în care instituția a gestionat situația este un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, care ar fi spus: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această afirmație, potrivit familiei, a fost formulată în cadrul unui dialog direct, după luni de sesizări scrise și fără răspunsuri documentate. Redacția a solicitat un punct de vedere oficial al școlii, însă nu a primit confirmări sau infirmări până la momentul publicării.

Din perspectiva jurnalistică, această poziționare poate fi interpretată ca un mesaj care mută accentul de la obligația de protecție a copilului către aspecte de natură contractuală și economică. Răspunsul a fost perceput drept simbol al blocajului instituțional și al lipsei de reacție eficientă.

Documentele instituționale și limitările lor

Reacția oficială a școlii la sesizările repetate s-a concretizat într-un document informal, denumit Family Meeting Form, care nu conține responsabilități clare, termene de implementare, sancțiuni sau măsuri concrete. În comparație cu standardele administrative uzuale, acest formular nu asigură trasabilitatea sau asumarea unor măsuri verificabile, ceea ce poate sugera o gestionare formală a aparențelor, mai degrabă decât o intervenție substanțială.

• Absența deciziilor scrise
• Lipsa planurilor de intervenție
• Fără rapoarte de monitorizare
• Intervenții limitate la dialoguri informale

În aceste condiții, responsabilitatea instituțională rămâne dificil de evaluat și verificat, iar eficiența măsurilor aplicate este pusă sub semnul întrebării.

Reacția tardivă și implicarea juridică

Conform documentelor, fondatoarea Fabiola Hosu a avut o reacție concretă abia după opt luni de la primele sesizări, în contextul implicării unei echipe de avocați ai familiei și a transmiterii unor notificări cu caracter juridic. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care determină declanșarea reacțiilor instituționale și sugerează că protecția copilului a devenit o prioritate doar în momentul în care situația a căpătat dimensiune legală.

Detalii suplimentare privind acest caz pot fi consultate în investigația publicată inițial pe EkoNews.ro.

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Cazul semnalat la Școala Questfield Pipera evidențiază o serie de aspecte problematice în gestionarea bullyingului sistematic și a stigmatizării medicale. Lipsa unor măsuri documentate, răspunsurile preponderent verbale și absența unui cadru procedural clar au contribuit la perpetuarea unui climat educațional nesigur pentru copilul vizat. În plus, presiunile exercitate asupra familiei și divulgarea informațiilor sensibile au ridicat semne de întrebare privind respectarea confidențialității și protecția elevilor.

Din perspectiva editorială, este esențial ca instituțiile educaționale să asigure transparență, responsabilitate și proceduri verificate în gestionarea situațiilor de bullying, pentru a proteja drepturile și integritatea elevilor. În absența unor răspunsuri scrise și a măsurilor asumate, rămâne deschisă întrebarea fundamentală: cum se asigură, în practică, protecția emoțională a copiilor în fața unor astfel de situații?

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro